Aur, moarte și mister în Mesopotamia: Statuile enigmatice din Ur care rescriu istoria religiilor vechi

În adâncurile deșertului sud-irakian, într-un cimitir regal ce păstrează ecourile uneia dintre cele mai fascinante civilizații ale lumii antice, două statuete din aur uimesc și astăzi lumea științifică. Găsite în urmă cu aproape un secol în orașul sumerian Ur, ele continuă să alimenteze speculațiile privind originile cosmologiei, ritualurilor funerare și ale unei lumi pierdute. Simbolismul lor este atât de bogat, iar execuția atât de elaborată, încât simpla lor existență ridică întrebări majore despre complexitatea gândirii religioase a sumerienilor.

Redescoperite și restaurate, aceste artefacte vechi de 4.500 de ani spun o poveste care nu este doar despre moarte, ci despre felul în care antichitatea percepea legătura dintre om, natură și univers. Ce rol jucau aceste statuete în ritualurile regale? Ce ne spun ele despre viziunea asupra lumii în Mesopotamia antică? Și, poate cel mai important, de ce revin ele astăzi în centrul atenției?

În 1928, arheologul britanic Leonard Woolley a condus una dintre cele mai spectaculoase săpături din istorie în ceea ce a numit „Marea Groapă a Morții” din Cimitirul Regal al orașului Ur. Printre artefactele descoperite s-au aflat două statuete aproape identice, realizate cu o minuțiozitate uluitoare: animale aurite, înălțate pe picioarele din spate, sprijinindu-se de un tufiș bogat decorat. Woolley le-a botezat „Berbec în desiș”, făcând o paralelă cu episodul biblic al sacrificiului lui Isaac, în care un berbec este oferit în locul fiului lui Avraam.

Contextul descoperirii este la fel de tulburător: mormântul în care se aflau statuile conținea rămășițele unui membru al elitei sumeriene, însoțit de 68 de femei și cinci bărbați sacrificați într-un aparent ritual funerar grandios. Acest tip de înmormântare, în care morții nu erau lăsați singuri, ci înconjurați de slujitori sau concubine, evidențiază caracterul sacru și elaborat al trecerii spre viața de apoi în credința mesopotamiană.

Horoscopul zilei de sâmbătă, 7 iunie 2025. Zodia răsfățată de astre, are parte doar de noroc

De ce sunt sloturile cu temă mitologică atât de căutate? (P)

Statuile, deși inițial zdrobite, au fost restaurate și astăzi pot fi admirate în două dintre cele mai importante muzee ale lumii: Muzeul Penn din Philadelphia și Muzeul Britanic din Londra. Cea mai mică măsoară 42,5 cm, iar cea mai mare 45,7 cm – dimensiuni modeste, dar cu o semnificație colosală.

Aur, lapis lazuli și simboluri cosmice

Fiecare detaliu al statuetelor trădează o cunoaștere profundă a materialelor și un nivel avansat de simbolism. Capetele și picioarele sunt sculptate din lemn și acoperite cu foiță de aur, tufișul pare și el îmbrăcat în aur, iar urechile sunt din cupru. Lapis lazuli – piatra semiprețioasă albastră, provenită probabil din Afganistan – a fost folosită pentru a modela coarnele și blana, iar modelul geometric de la bază, realizat din scoici, calcar roșu și aceeași piatră, sugerează un peisaj sacru.

Conform cercetătorilor de la Muzeul Penn, tufișul în care se cațără „caprele” (sau berbecii, conform viziunii lui Woolley) ar simboliza arborele cosmic din mitologia mesopotamiană – un concept întâlnit în multe culturi străvechi, în care un arbore unește lumea subterană, Pământul și cerul. Rozetele din ramuri ar indica cerul, frunzele – pământul, iar baza romboidală ar evoca munții de la est de Ur, locul de unde răsare soarele – un eveniment perceput ca sacru.

Acest ansamblu ar sugera, așadar, că statuetele aveau o funcție mai complexă decât simpla decorare a mormântului. Poate că erau suporturi pentru ofrande. Poate că marcau granița dintre lumea celor vii și cea a spiritelor. Sau poate că erau „purtători ai sufletului”, simbolizând călătoria acestuia prin straturile cosmosului.

Un mister care persistă: între mit și realitate

Funcția exactă a acestor statui rămâne un mister. Cercetătorii admit că nu există suficiente dovezi pentru a formula o concluzie fermă. Însă toate teoriile conduc spre ideea că statuile făceau parte dintr-un complex sistem religios, în care moartea, natura și stelele erau interconectate.

În Mesopotamia antică, zeul soarelui Shamash era celebrat în ritualuri care se desfășurau între apus și răsărit, iar sacrificiile de oi și capre aveau un rol central. Faptul că aceste animale au fost alese pentru a fi reprezentate în aur și pietre prețioase indică nu doar o venerație profundă, ci și un nivel de simbolism extrem de elaborat.

Pentru vizitatorii de azi ai muzeelor care le găzduiesc, statuile sunt simple obiecte de artă. Dar pentru cei care le-au creat, ele erau porți către o altă lume – unelte pentru interacțiunea cu zeii, cu strămoșii și cu cosmosul însuși.

Și poate că acesta este cel mai fascinant aspect al acestor descoperiri: nu doar ceea ce ne arată despre trecut, ci ceea ce ne obligă să întrebăm despre prezent. Cât de mult din înțelepciunea pierdută a acelor vremuri mai poate fi redescoperită? Și cât de aproape suntem, cu toate tehnologiile moderne, să înțelegem pe deplin sensul acestor simboluri străvechi?