Cum se acordă ajutoarele pentru facturile la energie de la 1 iulie. Cine sunt consumatorii vulnerabili, de fapt
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/06/vouchere-energie-romania.jpg)
Începând cu 1 iulie 2025, România intră într-o nouă etapă în ceea ce privește sprijinul oferit consumatorilor vulnerabili la plata facturilor pentru energia electrică. Ministerul Muncii a lansat în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență care va înlocui schema de plafonare și compensare a tarifelor aplicabilă până acum. Noua măsură prevede acordarea de ajutoare sub forma unor tichete de energie, destinate celor cu venituri reduse.
Această schimbare vine ca o necesitate după eliminarea măsurilor temporare care au ținut în frâu prețurile la energie în contextul crizei energetice, iar autoritățile încearcă să evite un impact social negativ major.
Ce este tichetul de energie și cum funcționează
Noul mecanism de sprijin constă într-un certificat pe suport de hârtie, numit „tichet de energie”, transmis prin Poșta Română și valabil pe teritoriul României. Acest tichet nu are valoare nominală, dar conferă dreptul titularului de a beneficia de o compensare parțială a cheltuielilor cu energia electrică, în perioada 1 iulie 2025 – 31 martie 2026.
Ajutorul se acordă lunar, pe baza unei cereri depuse online, printr-o platformă electronică gestionată de Serviciul de Telecomunicații Speciale. Pentru cei care nu pot accesa platforma, sprijinul va veni din partea autorităților locale, oficiilor poștale sau chiar furnizorilor de energie. Refuzul de a oferi acest ajutor birocratic poate fi sancționat cu amendă de până la 100.000 de lei.
Cine beneficiază de sprijin și cine este exclus
Beneficiarii sunt definiți ca persoane sau familii aflate într-una dintre următoarele situații:
- Persoane singure cu un venit net lunar sub 2.574 lei;
- Familii cu un venit net lunar/membru de cel mult 1.784 lei;
- Persoane cu dizabilități (grad grav, accentuat sau mediu), cu venituri de până la 3.641 lei (dacă locuiesc singure) sau 2.460 lei/membru de familie;
- Persoane care necesită echipamente medicale alimentate electric sau care suferă de afecțiuni ce le limitează mobilitatea ori comunicarea, în aceleași limite de venit;
- Familii cu cel puțin trei copii minori (sau până la 26 de ani dacă aceștia sunt în sistem de învățământ), cu venituri sub 2.460 lei/membru;
- Familii monoparentale cu cel puțin un copil minor (sau student până la 26 de ani), cu venituri de maximum 2.460 lei/membru.
Pe de altă parte, sunt excluse persoanele care nu locuiesc legal în România, nu pot face dovada domiciliului sau execută pedepse privative de libertate, precum și cele care beneficiază deja de sprijin în regim rezidențial.
O mențiune importantă este că sprijinul se acordă începând cu luna depunerii cererii, dar cei care aplică până la 30 septembrie 2025 pot primi retroactiv ajutorul și pentru lunile iulie și august.
Noua formulă are ca scop nu doar sprijinirea celor cu adevărat în nevoie, ci și simplificarea administrativă. În același timp, se urmărește și o eficientizare a resurselor publice, mai ales după eliminarea reglementărilor generalizate care nu făceau diferența între consumatorii vulnerabili și cei care își permit plata integrală a facturilor.