Istoria orașului București: de la turnul de veghe pentru tâlharii de pește, Curtea Domnească la tunelurile secrete și capitala României

Istoria orașului București își are rădăcinile în urmă cu peste șase secole, într-o zonă strategică aflată la intersecția unor drumuri comerciale frecventate intens de negustori. În perioada anilor 1370–1380, în apropiere de locul unde astăzi se află Centrul Vechi, a fost ridicată o fortificație construită din bolovani de râu aduși din Dâmbovița. Scopul acestei construcții era de a proteja transporturile de pește, foarte des jefuite în acele vremuri.

Primele urme ale așezării: un turn de veghe și începuturile unui oraș

Turnul de pază era un punct de reper pentru comercianții care tranzitau zona și totodată un loc unde se desfășurau schimburi comerciale importante. În jurul acestui punct strategic, oamenii au început să-și ridice locuințe, formându-se astfel o primă comunitate, un nucleu al viitorului oraș.

Prima atestare documentară a Bucureștiului datează din anul 1459 și aparține domnitorului Vlad Țepeș. Documentul respectiv confirma o donație acordată unor mici nobili locali.

Decizia lui Vlad Țepeș de a stabili reședința domnească în această zonă a impulsionat dezvoltarea orașului, care a început să se extindă rapid. În a doua jumătate a secolului al XV-lea, orașul își dublase suprafața, iar noile zone erau populate de meșteșugari.

Mesaje de Sfinții Constantin și Elena 2025. 20 de urări pe care le poți trimite prin SMS sau WhatsApp celor care își serbează onomastica

Horoscopul zilei de miercuri, 21 mai 2025. Zodia căreia i se schimbă norocul, va avea succes pe toate planurile

Vezi și: Cum se numea orașul București înainte. Care a fost prima capitală a țării noastre, milioane de români greșesc răspunsul

Curtea Domnească, meșteșugarii și mahalalele din București

Curtea Domnească a devenit centrul politic și comercial al orașului. În jurul său au apărut prăvălii, ateliere și piețe.

Meșteșugarii se grupau în funcție de meserie: fierarii activau în zona actuală Sfântul Gheorghe, olarilor li se găseau atelierele între Piața Unirii și Colțea, iar tăbăcarii lucrau de-a lungul Dâmboviței.

În nordul Curții Domnești se aflau croitorii și cojocarii, iar negustorii își expuneau marfa în piețele din apropiere.

Pe măsură ce orașul creștea, Bucureștiul s-a structurat în mahalale. Acestea erau cartiere urbane cu caracteristici distincte, populate de diverse categorii sociale.

În secolul al XVI-lea, conducerea orașului era în mâinile unui „jude”, echivalentul primarului de azi. Necula lui Bobanea este considerat primul jude, ales în 1563. Acest sistem a fost păstrat până la domnia lui Constantin Brâncoveanu.

Organizarea urbană a devenit mai clară în secolul al XVIII-lea, când orașul a fost împărțit în cinci plăși: Podul Mogoșoaiei (actuala Calea Victoriei), Târgul de Afară (zona Pieței Obor), Broșteni, Gorgani (zona Izvor) și Târgul (actuala Piață Unirii).

Denumirile s-au schimbat în timp, fiind înlocuite de boiale, vopsele și, mai târziu, culori, fiecare desemnând o anumită zonă administrativă.

Incendiile, tragediile și renașterea orașului

Una dintre cele mai negre pagini din istoria orașului a fost scrisă în secolul al XIX-lea. Pe 23 martie 1847, în Noaptea de Înviere, un incendiu devastator a mistuit un sfert din oraș.

Totul a început de la joaca unui copil cu un pistol, iar flăcările s-au răspândit rapid printre construcțiile din lemn. Peste 2.000 de clădiri au fost distruse, 15 persoane au murit, iar alte zeci au fost rănite.

Incendiul a afectat numeroase biserici, printre care Biserica Domnească, Sfântul Gheorghe Vechi și Nou, Bărăția, Sfântul Mina și multe altele.

Cu toate acestea, Biserica Sfântul Anton, cea mai veche din București, a rămas în picioare, devenind ulterior un simbol al rezistenței spirituale a orașului.

Vezi și: Istoria primului bulevard al Bucureștiului, trasat de primarul Pache Protopopescu. ”Broadwayul dâmbovițean”, Academia, 6 Martie și Regina Elisabeta

Mahalalele colorate ale Bucureștiului și povești de viață

În secolele XVIII–XIX, mahalalele aveau fiecare un caracter aparte. Mahalaua Botenului, menționată în documentele epocii lui Matei Basarab, s-a remarcat printr-un incident tulburător.

În 1741, Popa Herea, preotul mahalalei, a spart biserica locală și a furat un potir. Descoperirea faptei a scandalizat comunitatea, iar episodul a rămas întipărit în memoria localnicilor.

Sfântul Gheorghe-Vechiu era, potrivit documentelor din 1789, cea mai populată mahala, cu peste 300 de case. Limitele acesteia nu sunt clar determinate, dar se întindea până la viile domnești și includea zone precum Ulicioara Căldărarilor și ulița Bărbierilor, unde se afla brutăria faimoasă a lui Babier.

O altă mahala cunoscută era Mahalaua Flămânda, situată în apropiere de Dealul Patriarhiei. Aici trăiau mulți cerșetori, iar condițiile erau precare. Cu toate acestea, viața comunității era animată și plină de povești colorate, ilustrând contrastul puternic dintre sărăcie și bogăție în capitala în formare.

Tunelurile secrete: de la evadări boierești la planuri de apărare

Sub București se află o rețea complicată de tuneluri și beciuri vechi, care au alimentat legende și ipoteze de-a lungul timpului. În secolele XVI–XVIII, marii boieri construiau tuneluri subterane care legau reședințele lor de câmpurile din afara orașului. Acestea serveau drept cale de scăpare în cazul invaziilor sau jafurilor.

De asemenea, majoritatea caselor boierești erau dotate cu pivnițe impresionante, unele suficient de mari pentru a permite trecerea unei căruțe. Astfel se explică de ce multe dintre tunelurile descoperite recent sunt, de fapt, foste beciuri.

Totuși, există dovezi ale unei rețele subterane moderne, construite în timpul regimului comunist. Se pare că în perioada lui Nicolae Ceaușescu s-a amenajat un sistem de tuneluri ce lega Comitetul Central de zone precum Magazinul Muzica, Biserica Kretzulescu și Palatul Regal. Aceste tuneluri aveau chiar și apă navigabilă, suficient de adâncă pentru a permite deplasarea cu barca.

Vezi și: Groapa lui Ouatu, între legendă și realitate. Povestea mahalalei din Grivița, una dintre cele mai sărăcăcioase zone ale Bucureștiului secolului XIX

De la mahalale la sectoare: transformarea administrativă a Bucureștiului

După venirea la putere a regimului comunist, în 1948, Bucureștiul a fost reorganizat în opt raioane, fiecare cu o denumire simbolică: 30 Decembrie, 1 Mai, 23 August, Tudor Vladimirescu, Nicolae Bălcescu, V.I. Lenin, 16 Februarie și Grivița Roșie. Acestea reflectau evenimente sau figuri importante pentru ideologia vremii.

În 1968, sub conducerea lui Nicolae Ceaușescu, a fost stabilită structura administrativă actuală a orașului, împărțit în șase sectoare. Fiecare sector este compus din cartiere formate pe locul fostelor sate care, în timp, au fost absorbite în structura urbană a Capitalei.

Această evoluție explică actualele probleme de trafic, întrucât fiecare zonă a fost gândită inițial ca o unitate separată, cu o rețea de străzi adaptată nevoilor comunităților de atunci.

O capitală cu o moștenire fascinantă

Bucureștiul este mai mult decât o aglomerație urbană de 1,8 milioane de suflete. Este o metropolă clădită peste secole de istorie, mituri și întâmplări, de la târgul de pește păzit cu strășnicie, până la rețeaua de tuneluri comuniste și cartierele moderne.

Fiecare stradă, mahala sau clădire are o poveste, iar orașul continuă să se transforme, purtând cu el trecutul într-un prezent mereu în schimbare.