22 mai 2025 | 19:37

Reforma din învățământ propusă de ministrul Educației îi surprinde pe sindicaliști și profesori: „Pare că suntem discriminați”

Știri social
Reforma din învățământ propusă de ministrul Educației îi surprinde pe sindicaliști și profesori: „Pare că suntem discriminați”
EXCLUSIV
Foto: Profimedia

Raportul de diagnoză QX anunțat detaliat recent de către ministrul Educației, Daniel David, i-a luat prin surprindere pe sindicaliștii din educație. Chiar dacă intenția ministrului de resort le era cunoscută de ceva vreme, întrucât povestea era preconizată de câteva luni bune, maniera în care a fost făcută publică i-a surprins pe majoritatea sindicaliștilor, mulți dintre ei profesori.

„E o surpriză ceea ce a anunțat ministrul”

Și anume apariția unui raport dedicat modernizării sistemului de educație actual, în care întrebările și necunoscutele să fie atent analizate.
playtech.ro a stat de vorbă pe acest subiect cu Simion Hancescu, liderul celui mai important sindicat din domeniul educației, Federația Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI), care nu s-a ferit deloc de cuvinte. Și a caracterizat totul printr-un singur cuvânt, „surpriză”.

„E o surpriză ceea ce a anunțat ministrul, deși știam că există în pregătire un raport pe tema stării actuale a sistemului nostru de educație. E o surpriză fiindcă nu ne așteptam ca statutul profesorului preuniversitar să fie luat în colimator, în timp ce statutul colegilor noștri din învățământul universitar să fie trecut sub tăcere”, a precizat pentru playtech.ro Simion Hancescu.

El susține că povestea legată de titularizarea profesorului e o chestiune extrem de sensibilă.

„Cine își închipuie că poate atrage la catedră tineri absolvenți care știu că vor fi analizați și reanalizați la o anumită perioadă de timp în legătură cu gradul lor de profesionalizare se înșală. Nu am stiut nimic din tot ce a dezvoltat în ultima perioadă de timp actualul ministru. Raportul acela legat de schimbarea stării de lucru din învățământul românesc, despre care noi toți suntem de acord că trebuie să aibă parte de schimbări ne-a luat prin surprindere”, afirmă liderul sindical.

„Pare că suntem discriminați”

În opinia sa, statutul profesorului trebuie adus la nivelul medicului, așa cum s-a și discutat anterior, de mai multe ori, cu diverși miniștri. Simion Hancescu lasă senzația că în cazul breslei profesionale pe care o reprezintă s-a instalat deja o senzație de discrimare, chiar dacă personal a evitat să escaladeze gravitatea celor ce se li se pregătesc cadrelor didactice.

„Asa cum vedem până acum, pare că suntem discriminați. În ce sens? Păi, se întâmplă cumva în cazul medicilor care își incheie ciclul de pregătire să mai apară vreun altă formă de examinare, după rezidențiat? Sigur, și ei au de susținut tot felul de examinări, să le numim așa, ce le însoțesc întreaga carieră, dar gradul profesional o dată obținut nu e pus niciun moment sub semnul discuției. Și atunci, cum rămâne cu povestea că profesorul trebuie adus la statutul medicului, și profesional, și salarial? La medici s-a putut, la profesori încă ezităm! Nimeni nu se opune pregătirii continue a unui profesor, dar să pui sub semnul întrebării obținerea gradului său didactic, cel de nivel unu, doi sau titular e cel puțin surprinzător”, adaugă același Simion Hancescu.

El afirmă că nu prea înțelege ce caută în eventuala „examinare” părerea elevului sau a profesorului: Maniera în care ni s-a transmis până acum toată chestiunea ridică suspiciuni chiar și în cazul unui director de școală. Trebuie să ne asigurăm că doza de subiectivism e sub control, că soarta unui profesor titular nu e după cum bate vântul”!

Același Simion Hancescu se întreabă retoric și de ce „reforma” gândită de actualul ministru, Daniel David, rector al Universității Babeș Bolyay, nu pleacă de la cel mai înalt nivel, cel universitar?

„De ce trebuie să ne legăm de soarta profesorilor preuniversitari. De ce nu umblăm în primul rând la sistemul universitar de pregătire, unde am renunțat la modulele de pedagogie și pregătire psihologica sau de alt fel, asa cum se întâmpla înainte de 1989? Ca să nu mai vorbesc de practica profesorală? De ce atunci aveam faima unui învățămâmt performant, printre cele mai bune din Europa și azi am rămas în urmă?”, mai spune liderul de sindicat.

Simion Hancescu adaugă și că vor exista cu siguranță ample discuții cu colegii din sistemul de educație, după care vor urma întâlniri ce se anunță tensionate cu cei din conducerea ministerului de resort.

OSZAR »