10 mart. 2025 | 12:59

Tinerii din România nu vor să fie „sclavi”! Aplică la joburi, dar nu se prezintă sau muncesc o saptămână și dispar. Economist: Sunt prostiți pe TikTok, au impresia că devin milionari din Onlyfans, din crypto sau „influensăreală”

BANI
Tinerii din România nu vor să fie

Angajatorii din România se confruntă cu o problemă tot mai frecventă: tinerii aplică la joburi, dar fie nu se prezintă la interviu, fie renunță după doar câteva zile de muncă. Fenomenul este frustrant pentru companii și ridică semne de întrebare cu privire la mentalitatea noii generații, mai ales că numeroase pericole par să vină din mediul online, în cazul copiiilor vulnerabili, ușor de influențat, care nu au avut parte de o educație solidă acasă. Acești copii ajung să creadă cu ușurință că pot să ducă o viață de lux fără efort, luându-și drept reper în viață persoane care expun în spațiul virtual un astfel de stil de existență, fie el fals sau nu.

Un avertisment pe această temă este tras de economistul Andrei Caramitru. Prezent fiind în cadrul emisiunii „În fața ta” de la Digi24, specialistul vorbește de problemele tinerei generații și face acest lucru în cunoștință de cauză, deoarece și el are copiii aflați la vârsta critică.

Din fericire, se pare că modelul de educație aplicat a funcționat în cazul copiilor săi, însă se declară îngrijirat cu privire la ce se întâmplă în general cu tânăra generație de la noi și cât de ușor au ajuns copiii să creadă în false modele, în iluzii deșarte ale îmbogățirii peste noapte și fără școală, fără muncă, fără efort.

Generația „visurilor rapide”: iluzia îmbogățirii și realitatea pieței muncii

Mesajul economistului se vrea a fi unul care să trezească tinerii, dar și părinții, la realitate. Nu există astfel de îmbogățiri, singura cale ce ar trebui urmată în viață este cea a unei adolescențe frumoase, cu prietenii sincere și relații din care să înveți ceva, urmată de școală, carieră, pasiuni, dezvoltare armoniasă, muncă, carieră. Nu poți sări aceste trepte, pentru că va fi foarte greu să le reiei și, desigur, nu există o cale care să de ducă pe culmile succesului fără să faci nimic!

„Am și eu copii, deci cunosc, să zic, zona asta între 10 ani, 19 ani – 20 de ani. De multe ori e o confuzie foarte mare la copii – slavă cerului, nu la ai mei, sper – în care, tot din cauza rețelelor sociale, că vorbeam mai devreme, au fost confuzați în mintea lor. Pentru că, cumva li se spune, tot așa, de către diverși influencers sau oameni care vând cai verzi pe pereți, că totul e foarte simplu. Investești în cripto, devii milionar. Vinzi ceva, orice, pe internet, devii milionar. Te duci pe OnlyFans, devii milionar.

Adică totul e așa, o poveste. Și văd oameni cu foarte mulți bani sau care se dau că au mulți bani – că mulți dintre cei care se afișează cu tot felul de mașini, helicopter de fapt nu au nimic. Și problema asta este că îi confuzează și li se pare că lucrurile sunt foarte simple.

Or nu e nimic simplu în viață. Sunt trei lucruri foarte simple: trebuie să fii serios, să muncești mult și să ai o direcție. Dacă nici nu ai nicio direcție, nici nu muncești serios, nici n-ai răbdare, cumva, evident, vei ajunge să fii complet pierdut în spațiu. Și văd asta din păcate foarte mult și în România și sunt foarte îngrijorat de fenomenul ăsta. Noi avem peste 30% din tineri care nici nu sunt la școală, nici în vreun job (…)

Am vorbit cu mulți antreprenori. Vin tineri, aplică la job, dar nu se prezintă la interviu. Sau vin la muncă și pleacă după o săptămână, pentru că spun că nu vor să fie sclavi.

Ce înseamnă asta? Că nu acceptă să le spună șeful ce să facă. Sau că salariul li se pare prea mic, pentru că pe Instagram au văzut că se câștigă 10.000 de euro pe lună și ei au 600 euro ca începător”, a spus Caramitru.

De ce este periculos acest fenomen?

În timp ce tinerii sunt prinși în această „capcană a îmbogățirii”, timpul trece și șansele lor reale de succes scad. Fără o calificare, fără experiență de muncă și fără un plan de carieră, mulți ajung la maturitate fără perspective reale de trai decent.

De asemenea, mulți dintre cei care aplică la joburi și renunță după o săptămână spun că nu suportă să li se spună ce să facă sau că nu pot rezista „sub stres”. Problema este că orice activitate profesională implică disciplină, responsabilitate și capacitatea de a lucra într-un colectiv. Dacă tinerii nu își dezvoltă aceste abilități la timp, mai târziu le va fi și mai greu să se adapteze.

OSZAR »