Vreme cum nu a mai fost în iunie de ani de zile, în România. Fenomenele periculoase anunţate
:format(webp)/https://playtech.ro/wp-content/uploads/2025/05/vremea-in-iunie.jpg)
Administrația Națională de Meteorologie a publicat prognoza pentru intervalul 26 mai – 23 iunie, iar veștile sunt, în general, favorabile pentru cei care își fac planuri în aer liber. Specialiștii anunță că temperaturile vor fi mai ridicate decât media obișnuită pentru această perioadă, cel puțin în prima parte a intervalului. Abia din a doua jumătate a lunii iunie, valorile termice ar urma să revină la normalul climatologic.
Vremea în luna iunie
Următoarele patru săptămâni vin cu o vreme caldă și, în general, liniștită, cu episoade izolate de ploi mai intense, mai ales în prima parte a intervalului.
Vremea în săptămâna 26 mai – 1 iunie
Perioada include mai multe sărbători importante: Înălțarea Domnului, Ziua Eroilor și Ziua Copilului. Temperaturile se vor încadra în limitele obișnuite pentru sfârșit de mai, în majoritatea regiunilor. Totuși, în estul, sudul și centrul țării, ploile vor fi mai abundente decât de obicei. În schimb, nord-vestul va fi mai secetos, iar în celelalte zone, cantitățile de precipitații vor fi apropiate de media sezonului.
Vremea în săptămâna 2 – 8 iunie
Această perioadă cuprinde sărbători religioase precum Rusaliile și Moșii de vară. Vremea va deveni ușor mai caldă decât ar fi normal pentru începutul verii. Se vor înregistra ploi mai puține decât în mod obișnuit, mai ales în vestul și sud-vestul țării, în zonele montane din Apuseni și în partea vestică a Carpaților Meridionali.
Vremea în săptămâna 9 – 15 iunie
În această săptămână, vremea va fi mai echilibrată. Temperaturile vor fi, în general, în limitele normale pentru mijlocul lunii iunie. Ploile vor fi puțin sub nivelul obișnuit în majoritatea regiunilor, dar nu sunt anunțate fenomene extreme.
Vremea în săptămâna 16 – 23 iunie
În ultima săptămână din intervalul analizat, temperaturile vor rămâne apropiate de valorile normale, cu tendințe de ușoară creștere în vestul țării. Precipitațiile vor fi în general mai reduse decât media, dar fără variații majore față de restul lunii.
Până luni, 26 mai, vreme instabilă în toată țara
Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare privind instabilitatea atmosferică ce va afecta aproape întreaga țară începând de vineri, 23 mai, ora 10:00, și până luni, 26 mai, ora 20:00. Potrivit meteorologilor, în acest interval sunt așteptate fenomene meteo specifice instabilității, care pot avea intensitate ridicată în unele zone.
Se anunță averse însemnate cantitativ, însoțite de descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Rafalele de vânt vor atinge, în general, viteze de 40–50 km/h, iar în zonele afectate de vijelii pot depăși 70 km/h. În perioade scurte, cantitatea de apă poate ajunge la 25–35 litri pe metru pătrat, iar în unele locuri, prin acumulare, valorile pot trece de 50–70 l/mp.